E legal sa educi/inveti acasa?

Chiar dacă în cele mai multe dintre statele occidentale această alternativă pentru şcoala tradiţională este o opţiune legală, la noi este mai mult decât controversată. Asta pentru că, pe de o parte, nu este reglementată de niciun fel în Legea Educaţiei, iar pe de altă parte, în Constituţia României scrie că „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”.

In mod interesant, in definitiv legea e clara in privinta drepturilor pe care le au parintii sau tutorii legali: pot asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine – adica parintii sunt in mod legal responsabilii principali ai educatiei copiilor lor si sunt cei care decid ce tip de educatie trebuie sa primeasca acestia. Au dreptul sa aleaga si sa nu fie obligati sa foloseasca serviciile oferite de scoli.

Faptul ca educatia acasa nu este reglementata de Legea Educatiei mi se pare mai mult decat normal. Legea Educatiei ar trebui sa reglementeze doar cadrul centrelor educative care ofera un serviciu parintilor care nu pot asigura educatia bazica obligatorie copiilor lor. In rest nu ar trebui sa aiba nici un fel de competenta in ceea ce priveste dreptul parintilor de a alege o educatie personalizata pentru copiii lor, educatie care poate avea loc acasa si dupa o programa individualizata, complet straina de cea oferita de stat. Caci ceea ce decid parintii in legatura cu educatia copiilor lor e strict de competenta lor in mod legal.

Cu toate acestea se afirma in alt paragraf ca

Frecventarea şcolii e obligatorie potrivit Legii Educaţiei.

Avem in cazul acesta doua notiuni care se bat cap in cap. Pe de o parte se recunoaste in Constitutie dreptul si libertatea parintilor de a alege tipul de educatie primit de copiii lor si pe de alta parte legea care ar trebui sa reglementeze acest drept il anuleaza!!

Ce se presupune ca ar trebui sa facem? Din moment ce nu exista nici o lege care sa interzica in realitate educatia acasa, si conform principiului democratic care declara ca “ceea ce nu e interzis de lege este, prin urmare, permis”, inseamna ca orice parinte care doreste si poate sa le ofere copiilor sai o educatie personalizata acasa o poate face in mod legal.

Intrebarea care imi vine in minte este de unde reiese obligatia parintilor de a folosi doar un singur mijloc de a educa minorii, adica scoala? Pentru ca suntem cu totii de acord ca minorii trebuie sa primeasca o educatie bazica. E dreptul lor si parintii au obligatia sa le-o ofere. Dar educatia in sine este un obiectiv. Scoala este doar un mijloc si in Constitutie nu se vorbeste de obligatia mijlocului, ci a obiectivului.

Domnul expert in Educatie Serban Iosifescu ne spune ca:

În ţările unde se practică această formă de educaţie, ea este strict reglementată, inspectoratele şcolare urmăresc situţia şi ca să se poată face asta şi la noi, educaţia la domiciliu ar trebui inclusă în lege. Dacă se acceptă, atunci trebuie construit un sistem de evaluare a cunoştinţelor copilului pentru a se asigura că a atins nivelul de competenţe echivalent vârstei. Aici nu este vorba de implicarea statului în viaţa de familie, ci de asigurarea dreptului la educaţie al copilului”.

Din nou, ma intreb ce cauta inspectoratele scolare si toata structura educativa oficiala de stat intr-o situatie in care nu ar trebui sa aiba competenta decat parintii. Sa inteleg ca statul controleaza daca parintii dau o educatie adecvata copiilor lor in ciuda faptului ca parintii sunt in mod legal responsabilii principali ai educatiei lor? Nu era oare invers decat ceea ce e reglementat in alte tari? Parintii nu delegau educatia copiilor in centrele educative si nu sunt ei cei care ar trebui sa controleze educatia oferita de stat copiilor lor?
De ce trebuie sa controleze statul – care nu e responsabil de educatia copiilor – pe parintii care doresc sa-si exercite dreptul de a alege o educatie adecvata pentru minorii a caror raspundere le revine, pe cei care sunt adevaratii responsabili de educatia lor?

In ce moment al istoriei s-au inversat rolurile si statul a devenit politia educatiei? De cand e statul cel care decreta ce, cum, cand si in ce fel trebuie sa se educe un copil? Pe baza caror drepturi sau responsabilitati este statul cel care ii obliga pe responsabilii legali sa “aleaga” o educatie neadecvata/nepotrivita conform propriilor convingeri pentru copiii lor?

Cum se explica in mod legal ceea ce face statul? Domnul Iosifescu afirma ca nu e vorba de implicarea statului in viata de familie, dar cum altfel se poate numi aceasta incalcare a zonei private a unei familii? Educatia copiilor este responsabilitatea exclusiva a parintilor si a tutorilor legali! Nicaieri nu scrie ca statul ar fi responsabil de aceasta educatie, si nici centrele educative, nici reprezentantii acestor centre. In nici o tara din lume. Dimpotriva, in toate pacturile internationale, in Declaratia Drepturilor Omului, in constitutii, peste tot, se accepta dreptul parintilor de a alege educatia copiilor lor conform propriilor lor convingeri si criterii si se remarca obligatia lor de a oferi aceasta educatie minorilor aflati in grija lor.

Si cu toate acestea acest drept se incalca in mod abuziv aproape in toate tarile. Se inventeaza legi care limiteaza acest drept, legi care il interzic in mod direct, legi care se pot interpreta si care, din nou, permit limitarea lui, sau legi care il reglementeaza atat de strict incat practic nu se poate exercita.

Cum isi pot inchipui “expertii” sau altii din domeniu ca un parinte se apuca sa isi educe copiii acasa in conditiile in care nu poate alege nici ritmul, nici programa educativa, nici nivelul sau tipul de competente pe care trebuie sa le dobandeasca in timp copiii lor?

———-

https://sorinaopreans.wordpress.com/2015/04/29/e-legal-sa-educiinveti-acasa/