Translate

luni, 27 august 2012

Sfantul Fanurie_sfantul placintelor







Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."
Si atunci s-a facut tunet din cer si s-a auzit glasul Domnului astfel: "Fie Fanurie dupa cuvantul tau si tot cel ce te va chema pe tine in ajutor sa fie ascultat de Mine si tu vei fi ajutorul celor din nevoi."

Atunci, cei necredinciosi care strigasera asupra lui, vazand minunea, multi au cerut sa fie botezati si sa-i faca si pe ei crestini. Dar sfantul nu avea nimic cu sine si nici apa primprejur. Deci, s-a rugat a doua oara Domnului sa-i ajute pe cei ce vor sa ia credinta crestineasca. Si iata minune mare, ca a plouat numai pe cei ce voiau sa ia botezul, iar cei ce n-au cerut Botezul, desi se aflau langa cei dintai, nu s-au udat nici macar cu o picatura de apa. intre cei ce s-au botezat au fost si cei trei calai, care acum n-au vrut sa-I mai execute pe dansul.
Sfantuf Fanurie le-a fagaduit lor atunci ca implinind porunca imparatului, el le fagaduieste ca astazi vor fi impreuna cu el, in Rai, si au tras la sorti, care sa-i taie capul. Plangerea calailor este mult mai jalnica, decat a poporului crestinesc, pentru ca cuvintele lor erau pline de durere, ca ei luasera viata oamenilor, iar sfantul le daduse viata, ei luasera painea vaduvelor si orfanilor, iar sfantul le purta de grija si-i miluise. El varsase paraie de lacrimi si ei, sange nevinovat. Sfantul a varsat lacrimi pentru toti cei necajiti. Apoi, sfantul Fanurie si-a plecat capul pe butuc - dar dupa taiere, nu a curs nici sange, ci lapte si o minune - capul a mers in jurul trupului si limba a grait astfel: "Asa cinsteste Hristos pe cei ce cred in El".
Deci, intorcandu-se poporul, atat cel crestin cat si cel necredincios, unii strigau de bucurie ca au scapat de sfant, iar cei intorsi la dreapta credinta, precum si vechii crestini, au facut plangere mare, ocarand pe imparat, pentru nerecunostinta lui si i-au zis lui: "Au ai uitat invierea fiicei tale? Tamaduirea bolnavilor si a celor indraciti? Pentru ce te-ai maniat asupra lui, care nici rasplata n-a luat si in hotarele tale adusese pace?"
Spaimantandu-se imparatul pentru acestea, a dat porunca ca mai intai sa fie omorati calaii. Primul nefiind destul de intarit in credinta, se temea. Atunci a aparut sfantul mucenic Fanurie in vazul tuturor, intr-o aureola asemeni sfintilor celor din veacuri, imbracat in armura de roman, cu parul cret si negru, iar in mana tinea o faclie mare aprinsa; si a cazut frica mare peste imparat si peste toti sfetnicii lui mincinosi, temandu-se de sfantul, sa nu-i rapeasca din lumea aceasta, rasplatindu-le lor nedreptatea.
Dupa taierea primului calau, din cer s-a pogorat o cununa de trandafir care s-a asezat pe capul lui taiat, umplandu-se tot pamantul de mireasma, iar din trupul lui, (desi cu putin inainte varsase sange nevinovat, dar pentru credinta lui si intoarcerea lui la Hristos), a izvorat mir. Asemeni s-a intamplat si cu ceilalti doi calai. Trupurile lor au fost ingropate pe un maidan si oricine cadea in talharii si isi intorceau ochii catre locurile acestea, era scapat.
De atunci nu s-a stiut ce s-a facut cu sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Fanurie, pana cand el a vrut sa se arate din nou in anul 1500 d. H. dupa cum s-a spus la inceput.
Mult ajutor a adus crestinilor acest mare sfant; cand au cerut ajutor, facand turta si placinta, se rugau sfantului pentru orice nevoie dreapta ce aveau. De aceea i se spune sfantului "aratare", caci cei ce au credinta mare si nu se indoiesc, sunt ajutati grabnic de catre Sfantul mare Mucenic Fanurie.
Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale - si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.
Multe sunt minunile sfantului dupa ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat - aratare - este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin.

joi, 23 august 2012

Marul- cunoastere si hand made (2)

 Saculet de iuta pentru pachetel, pictat manual!
 Felictate cu mar aplicat,stiker...interiorul mar ...din servetel:
 Cos cu mere: facut rapid de Maria!
 Craft: mar din carton cu vermisor
!
 Felicitare mar:carton,nasture, margelute, fundita bumbac, stampile:


miercuri, 8 august 2012

Rochita rosie si floare din tull alb

M-am jucat cu cateva broderii si crep satin rosu si am facut o rochita pentru o fetita mica si dragalasa:



 Apoi, din tull alb si cateva accesorii am facut o floare pentru rochita rosie cu tull alb:




Te bucură creștine

  Te bucură, creștine, începe postul mare! E vremea împăcării cu toți ce te-au hulit,  Împacă-te cu tine și cu aceia care,  Fără de voie poa...